Unde găsesc cartea

Carte de activități

Ghidul orașului pentru copii

Pisica Pix vine pentru prima dată în vizită la București. Te invită să o însoțești: orașul se descoperă la pas, iar jocurile din carte se fac pe drum, pe o bancă sau acasă, la finalul zilei.

Pisica Pix, cu harta în mână

Pisica Pix în vizită la București

Ghidul orașului pentru copii

La București, zice lumea, câinii umblă cu covrigi în coadă. Pix nu crede până nu vede, așa că ia harta și pornește prin oraș. Copiii merg alături de ea și, la fiecare oprire, descoperă ceva de făcut: observă, ascultă, ating, caută indicii. Ca niște detectivi.

Ce e în carte

  • Peste 30 de activități

    Labirinturi, întrebări, puzzle cu stickere și câte și mai câte, din locurile prin care trece Pix. Se pot face pe drum, în tramvai, și acasă seara, când stârnesc conversația despre aventurile zilei.

  • Provocări urbane

    Jocuri care se fac chiar acolo, cu ochii pe ce e în jur, gândite după felul în care copiii descoperă spațiul. La fiecare loc, alt joc și altă legătură creată cu orașul, pe limba lor.

  • Stickere

    Stickerele apar acolo unde e ceva de ținut minte. Cu ele, copiii înverzesc orașul cu mâna lor, construiesc tabloul unui râu fericit sau marchează o provocare îndeplinită.

  • Decupaj

    Pe clapeta din spate: buletinul de București, pe care copiii îl completează cu numele și locul preferat și bifează pe unde au fost, și o carte poștală cu Pix și orașul, de scris și de trimis cuiva drag.

Unde găsești cartea

11,94 lei · pentru copii de 4-8 ani

Orașul, cel mai mare loc de joacă

De multe ori, cercetările spun ce părinții simt deja. Copiii care se joacă afară și știu poveștile orașului lor se orientează mai bine și devin adulți care simt că orașul e și al lor. Într-un oraș mare, unde nu-i lăsăm singuri pe stradă, jocurile din carte devin un prim exercițiu de independență. Orașul nu mai e doar un fundal: e ceva de cercetat, de înțeles și de ocrotit. Iar totul începe cu o joacă.

Din cercetări: Wells și Lekies, 2006 · Policy Studies Institute, 2015

Pisica Pix

Ce află copilul despre oraș

La fiecare oprire prin oraș, Pix spune o poveste scurtă, pe limba copiilor, și propune un joc de făcut chiar acolo. Când simt povestea unui loc ca fiind a lor, copiii încep să se simtă acasă în el. Și dintr-un oraș cercetat în familie rămâne mai ales ce s-a făcut împreună: amintirile în care, cum spun mulți părinți, merită să investești. Acolo cercetăm, acasă povestim.

Din cercetări: Grimshaw și Mates, 2022 · Small, 2008 · Rhoden, Hunter-Jones și Miller, 2016

  1. Centrul Vechi
  2. Parcul Cișmigiu
  3. Ateneul Român
  4. Calea Victoriei
  5. Muzeul Antipa
  6. Tramvaie și Piața Obor
  7. Foișorul de Foc
  8. Palatul Parlamentului
  9. Râul Dâmbovița
  10. Blocuri
  11. Muzeul Satului
  12. Arcul de Triumf
  13. Orice motiv e bun pentru o călătorie
Coperta: Pisica Pix, cu harta în mână, sub indicatorul „București
Interiorul copertei: păsări colorate pe un cer galben, deasupra blocurilor din București
Bine ai venit în București: harta sectoarelor, ca feliile unei pizza, și Pix cu harta în mână la Km 0
Vizitează orașul cu Pisica Pix: iconițele cărții (Știai că, Activitate, De desenat, Stickere, Labirint) și o cutie poștală care ronțăie scrisori
Într-o zi cu soare: Pix aude de câinii cu covrigi în coadă, își face bagajul și pleacă cu trenul la București
Centrul Vechi: Pix lângă statuia Lupoaicei, între case colorate ca niște biscuiți, și ciobanul Bucur cu oile lui
Labirintul de la Lupoaică la cățelul cu covrig în coadă și „Fii arhitect!
Parcul Cișmigiu: Pix stă de vorbă cu un rățoi pe malul lacului, lângă rațe de colorat
Provocările din Cișmigiu, cu cercuri pentru stickere, și o întrebare despre balustrada unui pod
Ateneul Român: Pix ascultă în fața clădirii, un leu se ițește de pe acoperiș, iar jos e George Enescu
Interiorul Ateneului, de colorat, și orchestra: fiecare muzician își caută instrumentul
Tramvaie în București: traseul tramvaiului 1 până la Piața Obor, cu stațiile de numărat
Piața Obor: Pix printre tarabe cu legume și fructe și o listă de lucruri de găsit
Palatul Parlamentului: Pix uimit în fața clădirii, apoi pe trotinetă cu șoricelul Marcel prin săli
Palatul Parlamentului, mai departe: caută-l pe Marcel, iar Pix trece pe trotinetă prin „doar vreo 1000
Muzeul Satului: Pix și un cocoș în fața unei case vechi de la țară
Acoperișuri din stuf, lemn și țiglă: case din Jurilovca, Rapciuni și Borlova, cu locuri pentru stickere
Înapoi acasă: Pix îi povestește unei fetițe de pe bancă ce a descoperit în București
Interiorul copertei din spate: mulțumirile și datele cărții
Coperta din spate: Pix se prezintă, iar autoarele, Ina și Raluca, desenate cu urechi de pisică, spun că adoră călătoriile și pisicile
Sari peste răsfoire ↓
  1. Coperta. Derulează în jos ca să răsfoiești.
  2. Coperta se deschide, iar pe interior e o clapetă împăturită.
  3. Desfaci clapeta și ai harta orașului, cu locurile lui Pix.
  4. Cum se folosește cartea, apoi începe povestea.
  5. Prima oprire: Centrul Vechi, cu Lupoaica, un labirint și o provocare de arhitect.
  6. Și încă 27 de pagini, cu stickere, rețeta de covrigi și buletinul tău de București.
  7. La final, Pix ajunge acasă. Pe clapetă, buletinul de București și o carte poștală de trimis celor dragi.
  8. Coperta din spate: jocurile din carte merg la orice plimbare, oriunde.

Ce au zis cei care au citit-o

Am rugat părinții să îi întrebe pe cei mici ce impresii le-a lăsat cartea.

  • Mami, când rămân mamele fără idei de ieșit afară, se uită la Pix. Are și locuri pe care nu le știu, deși sunt din București.

    Valeria, 7 ani

  • Îmi place pisica Pix și îmi place mult caltea asta.

    Eric, 4 ani

  • Interesant la aceasta carte au fost aceste provocări foarte interesante pe care chiar le-am lipit și foarte multe activități sunt aicea. Foarte tare!

    Mihai, 8 ani

De unde o iei

Cartea costă 11,94 lei.

O găsești la Librăria Humanitas Cișmigiu

Bd. Regina Elisabeta 38, București.
Sunt acolo ambele ediții, în română și în engleză. Deocamdată e doar aici. În curând și la Muzeul Antipa, Muzeul Satului și Arcul de Triumf.

Cum ajung

Parteneriate, librării sau alte întrebări: [email protected]

Ce întreabă părinții

Pentru ce vârstă e cartea?

Pentru copii de 4-8 ani. Cei mici fac jocurile împreună cu tine, cei mari se descurcă și singuri. Iar dacă ești mai mare și tot ești curios, Pix te ia cu ea.

Ce conține cartea?

36 de pagini cu 12 locuri din București și peste 30 de jocuri. La mijloc, o coală de stickere. Pe clapete, o hartă a orașului de despăturit, un buletin de București și o carte poștală. Și, la final, rețeta de covrigi. Formatul e 15 × 23 cm, cât să încapă în rucsac.

De unde cumpăr cartea?

La Librăria Humanitas Cișmigiu, Bd. Regina Elisabeta 38, București, în română și în engleză. În curând și la Muzeul Antipa, Muzeul Satului și Arcul de Triumf.

Cât costă cartea?

11,94 lei. Prețul e mic pentru că proiectul e susținut de Ordinul Arhitecților din România, prin Timbrul Arhitecturii. La prețul acesta sunt 500 de exemplare în română și 500 în engleză.

Pot comanda mai multe cărți pentru o grădiniță sau o școală?

Da. Scrie-ne la [email protected] câte exemplare îți trebuie și în ce limbă, iar noi îți spunem cum le poți lua. La prețul acesta sunt doar 500 de exemplare în fiecare limbă.

Există și o ediție în engleză?

Da: Pix Paws through Bucharest, The City Guide for Curious Kids. E aceeași poveste, adaptată, nu doar tradusă, pentru familiile care vin în vizită la București cu copiii. O găsești tot la Librăria Humanitas Cișmigiu.

E un cadou bun pentru copiii care vin în vizită la București?

Da. Ediția în engleză, Pix Paws through Bucharest, le arată 12 locuri din oraș și câte un joc de făcut la fiecare. Are 15 × 23 cm, deci încape ușor în bagaj, iar după ce pleacă le rămâne o amintire din București.

Trebuie să fim în București ca să folosim cartea?

Nu. Jocurile pornesc de la locurile din carte, dar multe se fac și acasă sau pe drum. Iar ce învață copilul cu Pix (să se uite atent, să atingă, să caute indicii) merge la orice plimbare, în orice oraș.

Ce facem cu copiii în București?

Mergeți acolo unde copiii au ce descoperi: Cișmigiu, Centrul Vechi, Ateneul Român, Muzeul Antipa, Foișorul de Foc, Piața Obor, Muzeul Satului, Arcul de Triumf. Sunt câteva din cele 12 locuri din cartea lui Pix, iar la fiecare e un joc de făcut chiar acolo. Multe nu cer bilet: parcurile, străzile și piețele sunt deschise oricând.

Cum arată o zi în București cu copiii?

Dimineața în Cișmigiu, apoi pe Calea Victoriei până la Ateneul Român, totul pe jos. După-amiaza, cu metroul până la Piața Victoriei, la Muzeul Antipa, printre animalele din toată lumea. Pentru altă zi: Muzeul Satului, cu case vechi aduse din toată țara, și Arcul de Triumf, aproape de el.

Cine a făcut cartea

Portretul Inei German, desenat de Raluca

Ina German autoare

Pisica Pix a pornit de la două întrebări pe care Ina German și le pune la orice proiect: pentru cine și de ce? Pentru copii, ca să-și cunoască orașul, și pentru părinți, ca să-l descopere împreună. Ina e arhitectă de formație, iar ultimii ani au învățat-o să spună simplu lucruri complicate. Ca mamă, a avut cel mai sincer test: fetița ei, care a parcurs traseul înaintea tuturor.

Portretul Ralucăi Mitarcă, autoportret

Raluca Mitarcă ilustratoare

Raluca Mitarcă ilustrează cu ochiul cuiva care știe că desenul trebuie să funcționeze și pe ecran, și tipărit. În „Pisica Pix în vizită la București" a semnat ilustrațiile și designul grafic: pe fiecare pagină, desenul și jocul stau așa încât un copil să priceapă singur ce are de făcut. Desenele ei au inspirat și cele mai simpatice replici. Pix, portocalie cu ochelari, a pornit din schițele ei și a devenit o identitate în toată regula.